Scurt istoric
Viata umana pe cuprinsul comunei Cetate îsi are începuturile în epoci foarte îndepartate. Societatea omeneasca pe aceste meleaguri este documentata de-a lungul comunei primitive, epoca dacica si romana,precum si în perioada prefeudala. Perioada feudalismului este marcata de atestarea documentara a localitatilor din comuna Cetate dupa cum urmeaza :
Satu Nou
UBERNEUDORF în limba germana si FELSOSZASZUJFALU în limba Maghiara. Satul s-a dezvoltat de-a lungul pârâului Budusel. Prima vatra a satului a fost mai jos pe locul numit Husalserfen. Ulterior satul s-a mutat mai sus pe cursul apei si pe culmea de deal unde întemeiaza Oberneudorf (Satul Nou de Sus), mai târziu satul se muta pe actualul loc. Primii locuitori ai acestei zone au fost români, care traiau în grupuri de familii mici rasfirate. Asezarea ca localitate mai mare îsi are originea în urma colonizarii sasilor în secolul al XIII lea . Cea mai timpurie atestare a satului dateaza din 1332, când în registrele de dijme papale este înregistrat Henricus parohul din Nova Villa, apartinând de capitlul Bistritei. În 1453 între posesiunile lui Iancu de Hunedoara, din districtul Bistrita figureaza si Satu-Nou. În 1518 se desfasoara un proces între locuitorii din Satu-Nou cu cei din Ghinda si Dorolea pentru drepturile asupra unor terenuri,proces ce se extinde pe mai multi ani. Satul a purtat si numele de Uifalau (de la ungurescul Ujfalu). Exista si versiunea ca o parte a locuitorilor din Satu Nou ar fi urmasi ai locuitorilor vechii cetati Rodna, retrasi în aceasta parte în urma macelului provocat de navalirea tatarilor din 1241. Dupa molima de ciuma de la începutul sec. al XVII –lea, recensamântul din 1642 înregistreaza doar 4 gospodarii în Satu Nou. În 1695 erau 10 gospodarii, în 1720 erau 393 de locuitori. În 1762 populatia satului sporeste prin instalarea aici a unor familii sasesti venite din Rodna, odata cu înfiintarea Regimentului românesc de granita pe Valea Somesului. Conscriptia lui Klein din 1733 înregistra Satu Nou ca asezare mixta în care vietuiau si 30 de familii de români fara biserica si fara preot.
Petris
PETERSDORF în germana, PETRES PETRESFARVA în maghiara. Satul se afla, conform documentelor, în districtul Chiralesti. O marturie timpurie despre existenta asezarii ne-o ofera elementele din perioada romana din biserica aflata în centrul satului si care nu se pot data mai târziu de mijlocul secolului al XIII – lea. Se pare ca satul a aparut în jurul unei vechi manastiri, ridicata aici dintr-un ordin calugaresc, însa nu se cunoaste data precisa. Se mai spune ca satul s-ar fi format în jurul unui domeniu feudal, denumirea provenind de la expresia “Satul lui Peter” , probabil numele unui nobil. Aceasta versiune pare putin plauzibila deoarece Petrisul si Satu Nou au fost în perioada feudala sate libere, spre deosebire de Orhei care a fost un sat de iobagi. Prima atestare documentara dateaza din anul 1311, când regele Ungariei, Robert Carol porunceste în luna martie Capitlului de Alba Iulia sa trimita un martor, care împreuna cu trimisul sau sa hatarniceasca satul Petris pe care îl doneaza magistrului Mayus, mare paharnic si Comite de Bistrita. În anul 1440 satul era donat de regele Wladislaus familiei Bethlen, pentru ca din 1453 sa figureze între posesiunile lui Iancu de Hunedoara. În anul 1527 Petrisul, împreuna cu alte sate, a fost donat lui Paul Podowinya. În anul 1602 satul a fost devastat de trupele generalului Basta. În 1642 Petrisul cuprindea un numar de 17 gospodarii. În 1695 erau 15 gospodarii care plateau dari, 10 case fiind pustii. Numele satului Petris nu este nici nemtesc, nici maghiar, cum apare în unele documente, ci este de origine latina de la “Petra”, asa cum se gasesc asemenea nume si în Dobrogea sau în alte parti ale tarii noastre. Cartierul românesc constituit în partea sudica a asezarii a primit Biserica în 1903 când s-a terminat refacerea bisericii donate satului de satenii din Ilva Mare, unde ea fusese edificata la 1748.
Orheiu Bistritei
BURGHALLE în germana si OVARHELY în limba maghiara. Asezarea suprapune un castru roman,de unde si denumirea pe care asezarea o primeste. Localitatea situata la 10 km de Bistrita face parte din satele sasesti libere care au format Districtul sasesc al Bistritei. Cea mai timpurie atestare documentara a satului dateaza din 1319. În aceasta perioada satul se gasea pe teritoriul comitatului Dabâca, fiind în stapânirea greavului Thomas. În 1323 regele Carol Robert al Ungariei confirma donatia satului catre Thomas Voievodul Transilvaniei. Satul se dezvolta de-a lungul a doua strazi perpendiculare având în punctul de intersectie cladirea bisericii. În anul 1443 satul intra în posesia lui Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei si Comite de Bistrita . În anul 1464 regele Matei Corvin întareste stapânirea lui Petrus de Zob, castelanul cetatii Bistritei asupra mai multor sate între care si Burghalle, Orheiu Bistritei de astazi. În anul 1720 Orheiu avea o populatie de 178 de locuitori, la 1765 populatia evanghelica a localitatii numara 46 de familii cu 267 de suflete. În anul 1781 satul a suferit pagube mari din cauza revarsarii râului Budac, barajul ridicat în 1807 a fost rupt de torenti în 1827. În 1874 jumatate din sat a fost mistuita de un incendiu de mari proportii, iar în anul 1913 din nou satul sufera distrugeri majore din cauza inundatiilor.
